Vescan

Al tau impiedicat (feat. ligia)

Vescan
Erai copilă, când era vorba de glumit
Aveai glume bune într-una, până în zori, la răsărit
Erai femeie matură, când era vorba de gândit
Parcă aveai tot timpul în poşetă asul pregătit

Erai naivă şI ce bine-ţI mai stătea
Fericită, îmi povesteai cât de roz e lumea ta, da
Deşteaptă foc, parcă auzeai şI ce gândesc
Parcă ştiai ce simt, exact inanite să vorbesc

Ai ştiut mereu ce atitudine să îmbraci
Chiar dacă niciodată n-ai ştiut când să taci
Ai ştiut când să înjuri, când să fii o doamnă
ŞI, mai mult ca sigur, o să fii o exemplară mama

Problema ta: Prea puţine complimente
Problema mea era că nu-ţI găseam defecte
ŞI din câte îmi amintesc
Am vrut să-ţI zic că eşti perfectă, da’ n-am vrut să te jignesc

ŞTiu că nimeni nu-I ca tine
Împrăştiat şI nu oricine te putea suporta
Cum făceam eu cândva
Dar asta eşti tu, nu te poţI schimba

ŞTiu că nimeni nu-I ca tine
Împrăştiat şI nu oricine te putea suporta
Cum făceam eu cândva
Dar asta eşti tu, nu te poţI schimba

Împiedicatul meu, împiedicatul meu
Împiedicatul meu, împiedicatul meu

Cât despre mine, fac bine, dacă tot ai întrebat
Încă fac alandala totu’, încă nu m-am schimbat
La fel de întârziat, neatent, necalculat
La fel de dezordonat, tot acelaşI împrăştiat

Mai ştii când am zis să nu mai comandăm
Ca o fac pe bucătarul, da’ n-am zis că după renovam
Mai ştii când am zis că mă duc până la piaţă
Am venit a doua zi, fără banii de vacanţă

ŞI habar n-am ce vreau, da’ ţI-am mai spus
Încă cinez la răsărit, micul dejun, tot la apus
Încă plec de acasă, mă sună vecinii să mă-ntorc
C-am lăsat apa să curgă şI cafeaua pe foc, iar

ŞI tot nu fac curat, nici nu bat covoare
Nu fac cumpărături şI n-ai vrea să fac de mâncare
Da’ ştii tu ce ai avut acasă, de fapt
Semnat: Al tău împrăştiat

ŞTiu că nimeni nu-I ca tine
Împrăştiat şI nu oricine te putea suporta
Cum făceam eu cândva
Dar asta eşti tu, nu te poţI schimba

ŞTiu că nimeni nu-I ca tine
Împrăştiat şI nu oricine te putea suporta
Cum făceam eu cândva
Dar asta eşti tu, nu te poţI schimba
Împiedicatul meu

Împiedicatul meu, împiedicatul meu
Împiedicatul meu, împiedicatul meu
Al meu

Encontrou algum erro na letra? Por favor envie uma correção clicando aqui!